Pagina principala
 Formarea in management


Tranduceri:

Engleza
Spaniola

Alte formate:

Text
Cuvant

Alte Pagini:

Module

Harta Site-ului

Cuvinte Cheie

Contact

Document Folositoare

Link-uri Folositoare

Idei pentru Formarea in Management

de Phil Bartle, PhD

traducere Ana Bolea


Dedicat lui Gert Lüdeking

Material pentru atelier

O scurta colectie de idei pentru imbunatatirea managementului

  1. Noi (grupul comunitar) avem nevoie de viziune. Comunitatea, in ansamblu, trebuie sa decida ce doreste sa infaptuiasca. Exista multe teluri posibile, insa comunitatea trebuie sa fie unita si sa aleaga ce doreste sa faca. Formatorii pot utiliza un citat din Alice in Tara Minunilor pentru a ilustra aceasta necesitate. "Daca nu stim incotro ne indreptam, orice drum ne este la indemana." (Lewis Caroll). Fara o viziune referitoare la directia in care comunitatea doreste sa se indrepte, aceasta ar putea sa ramana pe loc sau in aceeasi situatie in care se afla (cu apatia sa, cu saracia sa, cu bolile sale si cu discomfortul sau) in prezent.

  2. Odata ce au fost alese un scop si o directie, este necesara realizarea planificarii unor decizii referitoare la modul in care putem atinge acea tinta ori sa ne apropiem de aceasta. Putem ilustra necesitatea mentionata printr-o fraza sugestiva: "Daca esuam in a planifica, atunci ne planificam esecul." (A se citi deasemenea "Sloganuri"). Daca succesul sau a castiga pot fi definite drept scop, atunci este necesara planificarea in vederea obtinerii acelui scop. (Desigur, obiectivul, sau modalitatea de interpretare a acestuia, poate sa se schimbe pe parcursul procesului de atingere a obiectivului, si cu siguranta, dupa ce a fost atins).

  3. Formatorul poate aminti grupului ca planificarea consta intr-o serie de procese dificile care vor conduce grupul din pozitia(sau situatia) prezenta in locul(sau situatia) avut in vedere cand scopul va fi atins. Acest proces dificil trebuie sa fie logic si consistent, si sa realizeze trecerea din situatia actuala din prezent catre rezultatul dorit din viitor. Formatorul poate scoate in evidenta faptul ca: "Planuim invers in timp (Incepeti cu sfarsitul si terminati cu inceputul)." Incepem planificarea identificand in ce directie ne indreptam, si apoi ne intrebam care sunt pasii necesari pentru a ajunge acolo. Fiecare pas din situatia curenta trebuie corelat in mod logic cu urmatorul pas pana cand este atinsa tinta dorita.

  4. Pe parcursul procesului de identificare si de selectare a strategiilor, grupul este incurajat sa-si utilizeze resursele in modul cel mai eficient si rational pentru a obtine ceea ce doresc. Eficienta nu trebuie respinsa, desi poate fi interpretata in moduri diferite. Eficienta poate fi definita drept capacitatea de a "Obtine mai multe rezultate cu resurse putine (maximizarea eficientei noastre)". O fraza sugestiva care ar putea ilustra aceasta idee este, "Nu munci din greu, obtine rezultatelor." In acest context, valoarea admirata a "muncii din greu" (mijloacele sau eforturile depuse - input) este considerat mai putin important decat rezultatul acelei munci(finalul sau rezultatul - output). Nu se intentioneaza a reprezenta o incurajare a lenei, ci drept o incurajare spre a folosi in mod inteligent resursele (inclusiv propria munca), si prin urmare (in acest context) in mod eficient.

  5. Un proces de luare a deciziilor participativ si incluziv poate aduce la suprafata resurse ascunse care s-ar pierde printr-un stil dictatorial de luare a deciziilor. Instructorul invata(publicul tinta) sa "Implice pe toti in luarea deciziilor." O singura fiinta umana (imperfecta), fiind ea chiar seful, detine mai putine informatii, experienta, intelepciune decat intregul grup implicat, inclusiv cei tacuti sau umili. Respectand principiul democratizarii, este corect ca fiecare membru al comunitatii sa participe; referindu-ne la maximizarea puterii unei comunitati, identificarea majoritatii resurselor sale, si gasirea unor strategii creative, ignorate inainte, implicarea tuturor reprezinta o masura manageriala logica.

  6. Formatorul trebuie sa aminteasca comunitatii ca tinta acesteia este de a-si castiga independenta. Dependenta, si speranta pusa in ajutorul, resursele sau chiar directia provenite din exterior, nu contribuie la o dezvoltare durabila (cei din exterior pleaca dupa o perioada de timp), constituindu-se de fapt intr-o slabiciune, intr-o situatie vulnerabila. Incurajati independenta; este o obligatie sau o datorie, precum si un drept. O alta fraza sugestiva poate fi folosita in acest context: "Daca-i invinovatiti pe ceilalti, renuntati la propria putere de a schimba (situatia)," (Ray Anthony). Formatorul nu trebuie sa se lase niciodata inselat de pledoaria in favoarea dependentei, "Suntem prea saraci si avem nevoie de ajutor din exterior." Fiecare grup sau comunitate, oricat de sarace ar fi, daca este format din fiinte umane, are resurse care pot fi exploatate, majoritatea acestora fiind ascunse. Adevarata saracie consta in necunoasterea acestor resurse, nu in lipsa acestora.

  7. Nimic nu este gratuit (nimic nu este pentru nimic). Munca voluntara si donatiile trebuie recompensate, chiar daca nu neaparat sub forma monetara. Plata poate consta in recunoasterea publica, incurajarea, lauda si recunoasterea(contributiei). Formatorii specializati in managementul corporativ au evidentiat faptul ca pana si munca retribuita nu participa integral sau nu produce maximul avand la baza doar salariile sau beneficiile materiale; recunoasterea, lauda si incurajarea au o contributie extraordinara in obtinerea celui mai bun rezultat atat din partea voluntarilor cat si din partea colaboratorilor platiti. Recunoasteti valoarea contributiilor, laudati in mod onest, scoateti in evidenta punctele pozitive, ignorati partile negative, nu criticati.

  8. Nu putem ramane pasivi. Daca nu inaintam, vom aluneca indarat. Societatea umana este dinamica, in continua schimbare. Este imposibila rezolvarea oricarei probleme " o data pentru totdeauna" (aceasta este o aberatie). Ceea ce poate fi astazi solutia unei probleme, daca este in continuare folosita, poate deveni maine o problema.

Exista desigur multe alte lectii si principii in formarea in management. Acest document nu poate sa le inregistreze sau sa le descrie pe toate. Va invitam sa identificati mai multe.

Pe masura ce le identificati, adaugati-le colectiei dumneavoastra profesionale de trucuri in mobilizare si impartasiti-le deasemenea cu noi si cu colegii dumneavoastra.

––»«––

Actiune a comunitatii; Sapand un sant


Communal Action; Digging a Trench

Ultima actualizare: 2008.07.06

 Pagina principala

 Formare in management