Traduceri:
Arabic
Engleza
Español
Filipino
Français
Greek
Hindi
Malay
Polski
Português
Alte
formate:
Text
Alte Pagini:
|
IMPARTASIREA
FARICIRII PRIN PRA
Nepal
de
Kamal Phuyal
traducere
Ana Bolea
"Instruirea
participantilor nu se concentreaza asupra continuturilor instruirii, ci observa comportamentul
formatorilor, daca comportamentul acestora este in concordanta cu modul lor de instruire/
atat in clasa, cat si in afara ei.. Mai apoi, participantii vor pune ceea ce au invatat
in practica daca sunt convinsi de cat de practic este comportamentul formatorilor.
(Dl.
Uttam Dhakhwa, Forumul de Impartasire a Spiritualitatii si a Dezvoltarii).
De
ce sa fie utilizata PRA? Aceasta intrebare a fost ridicata la fileu in diferite forumuri,
de formare sau in cadrul atelierelor. Ca urmare a proprie experiente, am putu observa
in principiu trei componente de importanta majora a PRA; atitudine si aspect comportamental,
concept sau aspect de viziune, si proces (sau aplicarea instrumentelor) sau aspect
al abilitatilor. Al treilea aspect pare a fi foarte clar, concentrandu-se asupra
modului de folosire a instrumentelor avute la indemana. Exista o obseratie referitoare
la faptul ca cea mai mare parte a formarii se axeaza pe acest aspect. Instruirea
demareaza cu istoria PRA si se incheie cu aplicarea instrumentelor.
Prima
componenta are in vedere intrebarea: cine ar trebui sa foloseasca PRA? care sunt
caracteristicile necesare celor care practica PRA. A doua intrebare se concentreaza
asupra de ce-ului folosirii PRA. De ce sa nu fie folosite alte instrumente? Care
sunt valorile PRA? In mod asemanator, a treia componenta a treia componenta se axeaza
pe cum sa fie folosite instrumentele metodei intr-un mod cat mai eficient? Care este
procesul de aplicare?
Participarea
localnicilor depinde de atitudinea facilitatorului PRA.
Dezvoltare
inseamna impartasirea fericirii
Odata
unul dintre colegii mei mi-a spus, Sti ce inseamna dezvoltare? Din propria experienta
inseamna in principal sa impartasesti fericirea cu ceilalti. Mi-a explicat descriind
diferite cazuri din propria sa experienta, si mi-a placut ideea lui despre dezvoltare.
Am
avut ocazia de a vizita numeroase proiecte in dezvoltare; unele in care erau cheltuite
milioane de rupii, si unele in care se cheltuiau doar cateva mii. Am fost odata undeva
in apropierea satului Pokhara, la vreo 200 km de Kathmandu. Faceam evaluarea participatorie
a unui proiect pentru apa potabila. Ne-am simtit foarte bine acolo; am putut sa interactionam
si sa impartim multe cu satenii, erau foarte-foarte fericiti ca ne aflam in satul
lor. Din punct de vedere financiar era vorba despre un proiect mic. Departamentul
guvernamental regional al administrarii apelor si o organizatie japoneza au realizat
proiectul impreuna. Au cheltuit aproximativ 35.000 Rs pentru a finaliza proiectul.
Femeile au povestit despre proiectul lor pe masura ce ne impartaseam ideile:
O
Didi (sora) a sosit in satul nostru ca sa munceasca. Pentru o lunga perioada de timp
am ignorat-o. satenii i-au spus sa plece (pentru ca avusera cateva experiente amare
cu muncitorii sociali precedenti) dar, pe de alta parte, ea obisnuia sa se gandeasca
la problemele noastre intreaga noapte. Era atat de amabila. Intr-un final, ne-a placut
de ea si am lucrat impreuna si am realizat multe lucruri. Acum avem pripriile noastre
cooperative. Am facut cursuri de citire si scris. Am petrecut momente foarte frumoase
cu ea. Eram foarte fericiti in timp ce munceam impreuna si ne-a placut foate mult.
Am realizati toate sarcinile fericiti. Ne bucuram chiar si acum cand ne amintim acele
zile. Iubim foarte mult proiectul nostru si nu-l lasam niciodata sa moara chiar si
numai pentru a ne aminti de timpul petrecut impreuna cu ea.
Acei
sateni nu pot nici macar pronunta numele organizatiilor in mod corect; singurul lucru
pe care l-au dezvaluit in repetate randuri este ca au fost foarte fericiti cu acea
Bikase Didi (o lucratoare sociala - sora). Din nefericire, nu am putut s-o intalnim
pe acea Didi, dar cand ni s-a povestit despre ea, am descoperit a fost ca ea obisnuia
sa fie foarte fericita sa munceasca cu femeile de la sat. Am aflat ca singurul ei
motto era sa imparta fericirea cu alti oameni. Atat satenii cat si Didi si-au impartasit
fericirea. Proiectul de alimentare cu apa potabila a fost mijlocul prin care ei si-au
impartasit fericirea. Si, acea fericire a dus la succesul proiectului. Satenilor
nu le pasa despre cantitatea de bani cheltuiti pentru proiect, si nici nu si-o mai
amintesc. Pe parcursul intregii perioade de evaluare, si-au amintit in mod constant
fericirea lor. Acea fericire i-a incurajat sa faca multe alte lucruri. Acum au propriile
lor cooperative, au format un comitet de intretinere al femeilor. Au grupuri de economii.
"Suntem fericiti sa fim parte a unui grup si sa venim aici, sa ne impartasim problemele
si de fapt putem sa ne impartasim fericirea aici", au spuna acestia.
Una
dintre cele mai mari organizatii multi-laterale a cheltuit 1.5 milioane de rupii
intr-un proiect de asigurare a alimentarii cu apa potabila intr-un sat din regiunea
Nuwakot, in partea de nord a Kathmandu. Totusi, un comitet de dezvoltare a satului
(CDS), care cuprinde aproximativ 800 de familii (cateva saturi), primeste doar 500
de mii de rupii de la guvern pentru bugetul anual. S-a iscat un conflict considerabil
intre sateni si proiect. Satenii nu erau multumiti de proiect, desi problema lor
de a-si procura apa de la o mare distanta fusese rezolvata. In evaluarea proiectului,
satenii au exprimat urmatoarele opinii:
Constructia
proiectului se aproprie de finalizare, dar noi nici nu recunoastem membrii echipei
de proiect. Schimba in continuu oamenii din proiect. Nu vedem niciodata pe nimeni
a doua oara in sat. Nu consideram acest proiect ca fiind al nostru. Am auzit ca au
format un grup de lucru. Nu stim cine sunt acestia. Probabil sunt dintre liderii
politici. Personalul nu are un birou aici si nici nu au un loc permanent in care
sa stea. Cel mai adesea se intorc in Kathmandu sau in Trishuli (cartierul general)
cu masinile personale dupa ce au vizitat siturile. Unul dintre contractorii sin satul
vecin si-a asumat responsabilitatea pentru lucrarile de constructie. Am mers o data
sa discutam cu membrii echipei, dar nu au parut fericiti sa vorbeasca cu noi.
Satenii
isi procurau apa de la cel mai apropiat izvor de multi ani; si pot deasemenea continua
sa faca acest lucru si in viitor. satenii nu au fost intrebati despre dorintele lor;
care era modul lor real de a gandi. A fost planificat de catre outsideri si deasemenea
implementat cu sprijinul unei maini de oameni care nu aveau ei insisi probleme legate
de alimentarea cu apa. In acest caz am descoperit ca proiectul nu poate fi un mijloc
de a impartasi fericire. Distanta dintre sateni si oamenii proiectului a inceput
sa se extinda inca de la inceputul intrarii proiectului in sat. Se pare ca personalul
a considerat acel proiect doar ca parte a muncii lor. Considera ca sunt amabili cu
satenii aducandu-le un proiect in sat. Nu sunt dispusi sa petreaca ceva timp discutand
cu satenii; daca nu discuta cu oamenii, cum pot impartasi fericirea?
Experienta
noastra ne spune multe povesti despre munca partcipativa realizata chiar de catre
oamenii direct implicati. Putem descoperi ca oamenii au inaltat multe temple, au
facut multe drumuri, au facut puturi si lacuri, scoli si asa mai departe. Obisnuiau
sa faca aceste lucruri in timp ce sarbatoreau si indeplineau anumite ceremonii. Daca
continuati sa analizati situatiile, descoperiti ca principala motivatie a acestora
a fost acea de a impartasi fericirea. Obisnuiau sa cante melodii, sa realizeze munca
in folosul comunitatii in comun, sa imparta mancarea intre ei la petreceri, sa rada
si sa se bucure si sa-si finalizeze munca. Se pare ca uneori isi impartaseau fericirea
dand altora ceva, iar uneori primind de la altii ceva, si uneori impartasindu-si
reciproc fericirea.
Odata,
o organizatie mare i-a oferit uneia dintre colegele mele o slujba importanta. S-a
gandit indelung, si-a impartasit gandurile si altora si intr-un final a refuzat oferta.
A spus:
NU
sunt sigura ca pot avea acelasi mediu plin de fericire in noul loc. Sunt foarte fericita
sa lucrez cu colegii mei cu care-mi pot impartasi fericirea. Imi place sa lucrez
aici Desigur, mi-au oferit un salariu dublu si alte facilitati. Dar mi-e frica sa
nu-mi pierd fericirea.
Impartasirea
fericirii prin PRA
Nu
ni s-au parut pana acum plictisitoare niciuna dintre instruirile in PRA. Recent,
am revazut 60 de rapoarte de formare PRA. Am consultat partea despre evaluare facuta
de catre participanti, care in general este realizata la sfarsitul instruirii. Nu
am gasit nici macar un raport care sa afirme ca instruirea PRA este plictisitoare.
Veti gasi in acestea idei de genul: "10 zile care au trecut ca si cum ar fi fost
10 minute", "Procesul de invatare a fost ca si cum ne-am fi jucat", " Nu ne-am plictisit
deloc", " Am ras foarte mult", ect. Ceea ce invatati plin PRA poate fi invatat si
prin alte modalitati. Totusi, una dintre principalele valori ale PRA, luand in considerare
propria experienta, este acea de a crea un mediu pentru impartasirea fericirii. Participantii
nu simt ierarhiile in acest context, nu resimt niciun fel de disparitati (socio-economice,
de casta, de gen). Toti rad, invata si impartasesc. Impartasirea fericirii dezvolta
atasament sentimental printre cei care participa, si asta este cea ce realizeaza
PRA fie pe perioada formarii, fie in comunitate.
Stiti,
in timp ce realizeaza harta sociala, satenii muta pietre, bete si construiesc case.
Tin minte ca fac o harta a satului, sau o harta artificiala a satului, pentru primele
15 minute. Apoi, toti uita ca se joaca cu pietre si alte materiale locale. Se intorc
in realitate. Tipa, rad, discuta deschis, si uneori se supara. Deacea, cea ce am
simtit este ca, dupa 15 minute incep sa aiba discutii aprinse si sa analizeze, si
incepe momentul de impartasire a fericirii. Cand momentele artificiale se sfarsesc
si incepe impartasirea fericirii, acei sateni care stateau deoparte incep sa participe
la exercitiu. Chiar si cei analfabeti sau marginalizati, care ezita deobicei sa vorbeasca
in public, incep sa participe. Impartasirea fericirii usureaza procesul.
Unul
dintre facilitatorii PRA a dezvaluit urmatoarele.
Dar,
PRA fara impartasirea fericirii devine plictisitor si foarte tehnic. Uneori, devine
deasemenea periculos. Odata, cei din conducerea unui CDS din regiunea Dhading, in
apropierea regiunii Kathmandu, si-au impartasit experientele privind PRA in urmatorul
mod:
"O
echipa de practicieni ai PRA au venit insotiti de patru sau cinci oameni care sa
le duca cele necesare locuirii si hranirii. Au sosit in sat si cativa dintre ei s-au
dus sa gaseasca gainile, cativa s-au dus sa taie crengi ale copacilor pentru un foc
de tabara. Un grup de tineri s-au dus la locul de procurare a apei si au inceput
sa tachineze fetele tinere din sat. Seara au avut parte de o mare seara culturala.
Au pus musica englezeasca (Angreji) si au inceput sa danseze in stil disco. Au tipat,
iar dansul a incetat abia cand doi tipi beti au inceput sa se bata. A doua zi, dimineata,
doar vreo sapte sau opt persoane s-au intrunit, inclusiv 3 din casa in care au stat,
si au facut PRA.
Acest
tip de PRA neparticipativ nu impartaseste fericirea ci o fura pe cea a oamenilor.
Mai mult chiar, astfel de exercitii PRA, cu interesele lor financiare, degradeaza
deasemenea valorile PRA.
Orice
este realizat cu ajutorul PRA poate fi realizat si prin alte metode. Folosirea si
a unor alte tehnici poate spori participarea membrilor comunitatii. Putem sa-i incurajam
pe cei nestiutori de carte si pe cei marginalizati sa participe la procesele de dezvoltare
prin folosirea unor alte tehnici. Dar, prinacipala valoare, sau contributie a PRA
este potentialul detinut de a crea un mediu pentru impartasirea fericirii.
Odata
a fost realizata evaluarea starii de bine intr-un sat din regiunea Sindhupalchowk,
aflata in partea de nord est a Kathmandu. Un grup de sateni au facut-o. Au plasat
un om in varsta la cel mai de jos nivel (sarac). Era si acesta in grup. A negat acest
fapt cum ca ar trebui sa fie plasat astfel. Au avut loc discutii pentru o lunga perioada
de timp. Ceilalti vroiau sa demonstreze ca era sarac dand multe exemple. De fapt,
ei vroiau sa-l ajute intrucat proiectul avea sa ofere cateva programe destinate oamenilor
saraci. batranul nu avea nimic. Era dificil pentru el chiar si sa-si procure doua
mese pe zi. A spus - nu am suficienta mancare, dar sunt fericit. Sunt cea mai fericita
persoana din sat, doar stiti. M-ati vazut vreodata trist sau deprimat. Cum puteti
spune ca sunt sarac? in realitate, el era cel care obisnuia sa ia parte cel dintai,
sau chiar sa conduca, orice munca sociala. In final, ceilalti l-au plasat la un nivel
mediu.
Dupa
acel exercitiu, am vorbit indelung cu acel om. Am descoperit ca detinea in interiorul
sau o sursa a fericirii. Toti satenii iii simt lipsa cand pleaca pentru cateva zile.
Echipa PRA a inteles ca desigur ca nevoile esentiale (cel putin) reprezinta un drept
al tuturor oamenilor, si ca foamea poate crea obstacole in calea sentimentului de
fericire. Insa, bunastarea economica nu poate fi comparata cu starea de bine emotionala
si spirituala.
Luna
trecuta am avur o discutie despre dezvoltare si spiritualitate. Cineva a intrebat:
"Cum ramane cu intarirea sectiunilor marginalizate ale societatii?" Impartasirea
fericirii cu cine? Acea discutie a avut cateva concluzii cum ar fi:
"Da,
bine-nteles, dorim dreptate, nu vrem disparitati, nu vrem exploatare si vrem intarirea
celor fara forta. De aceea, vrem participarea persoanelor marginalizate sau care
sufera de privatiuni in procesul lor de dezvoltare. Vrem sa ii ascultam. Vrem sa
le ascultam ideile. Vrem sa le fim prieteni in procesul de intarire, de consolidare.
Nu dorim acest lucru pentru ca este munca noastra, ci pentru ca vom fi mai fericiti
datorita acestui lucru. Vrem ca nivelul lor sa creasca si ca disparitatile sa devina
mai mici. Ar trebui sa le transmitem ca vom fi fericiti sa le fim prietenii lor pe
parcursul procesului de consolidare. Acesta este modul in care impartasim fericirea
cu ei. Odata ce inteleg dorinta noastra, incep si ei sa impartaseasca fericirea cu
noi. Da, desigur ca PRA ne poate ajuta mult sa impartasim fericirea cu sectiuni marginalizate.
PRA indeparteaza toate formalitatile dintre noi si sprijina continuarea procesului
in functie de cum gandesc acestia."
Una
dintre persoanele din conducerea CDS si-a impartasit experienta acumulata pe parcursul
folosirii PRA pentru planificare.
"Inainte
de PRTA, obisnuiam sa strangem cereri de la fiecare dintre membrii. Masa noastra
suferea teribil inainte - intrucat fiecare dintre membrii incerca sa demonstreze
ca cererile lor erau cele mai importante batand in masa! totusi, clasificarea inteleapta
ne-a salvat pana la urma masa. Toti realizam procesul de prioritizare foarte fericiti."
Prin
acest proces am invatat din experientele avute pana acum ca PRA ne ajuta sa ne impartasim
fericirea cu satenii precum si intre noi, si binenteles mai ales cu aceia care sunt
vulnerabili si marginalizati. cred ca reflectand la aspectele pozitive (ale orice)
ne poate ajuta sa inaintam inspre dezvoltare. Reflectarea doar la aspectele negative
ne inchide; nu putem inainta doar concentrandu-ne pe negativism.
Kamal
Phuyal
Nepal
Articol
inaintat IDS in
cadrul atelierului, "Drunuri ce duc la Participare."
––»«––
© Drepturi de autor: 1967, 1987, 2007 Phil Bartle
Web conceptu de Lourdes Sada
––»«––Ultima actualizare: 08.05.2009
|